Hotărârile Senatului universitar din 2022

1. Ședința online a Senatului din 2.02.2022

Hotărârea nr. 1. Avizarea propunerii Consiliului de Administrație privind stabilirea modalității de organizare și desfășurare a activităților didactice în cadrul Academiei de Studii Economice din București pentru semestrul al II-lea al anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 2. Aprobarea notei de fundamentare privind cazarea studenților în căminele ASE București, în semestrul al II-lea, anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 3. Aprobarea modificării componenței Comisiilor permanente ale Senatului ASE.

Hotărârea nr. 4. Validarea reprezentantului studenților în Biroul Permanent al Senatului ASE.

Hotărârea nr. 5. Aprobarea modificării ofertei educaționale aferentă anului universitar 2022-2023 la programele de studii universitare de licență, Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.

Hotărârea nr. 6. Aprobarea cuantumului burselor acordate studenților pentru semestrul al II-lea, anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 7. Aprobarea desființării unor programe de studii universitare, începând cu anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 8. Aprobarea demarării procedurilor de evaluare externă periodică a calității activității academice și de cercetare din Academia de Studii Economice din București de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (evaluare periodică instituțională).

Hotărârea nr. 9. Aprobarea demarării procedurilor de evaluare externă periodică de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior a 22 de programe de studii universitare de licență IF, a unui program de studii universitare de licență IFR și acreditarea a două programe de studii universitare de licență ID organizate de Academia de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 10. Aprobarea demarării procedurilor de evaluare externă periodică de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior a programului pregătitor de limba română pentru cetățenii străini.

Hotărârea nr. 11. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Contabilitate pentru doamna Ioanăș Corina.

Hotărârea nr. 12. Validarea rapoartelor privind rezultatele alegerilor universitare desfășurate în ianuarie 2022, pentru ocuparea locului vacant din cadrul Consiliului Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic și al Consiliului Facultății de Economie Teoretică și Aplicată.

2. Ședința online a Senatului din 17.02.2022

Hotărârea nr. 13. Aprobarea Rapoartelor asupra concursurilor didactice, pe perioadă nedeterminată, organizate în semestrul I al anului universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 14. Aprobarea modificării Procedurii privind modalitățile de desfășurare a activităților de predare și instruire, propriul circuit de intrare și de ieșire a studenților, a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și modul în care se realizează igienizarea/dezinfecția în cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 15. Aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii și al documentelor universitare emise de Academia de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 16. Aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activității didactice în cadrul programelor de studii universitare și postuniversitare, pentru semestrul al II-lea, anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 17. Aprobarea cererilor cadrelor didactice titulare în cadrul Academiei de Studii Economice din București, care solicită susținerea de activități didactice în regim de plata cu ora la alte universități, în semestrul al II-lea al anului universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 18. Aprobarea propunerii de îndreptare a erorii materiale din statul de funcții al departamentului de Statistică și Econometrie din cadrul Academiei de Studii din București, pentru anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 19. Aprobarea Raportului de activitate anual al Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din Academia de Studii Economice din București, aferent anului 2021.

Hotărârea nr. 20. Aprobarea Planului activităților Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din Academia de Studii Economice din București, pentru anul 2022.

Hotărârea nr. 21. Aprobarea transformării unui contract de muncă pe perioadă determinată în contract de muncă pe perioadă nedeterminată a unui asistent universitar.

Hotărârea nr. 22. Aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli  al Academiei de Studii Economice din București pentru anul 2022.

Hotărârea nr. 23. Aprobarea componenței nominale a Biroului Electoral al Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 24. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Economie și Afaceri Internaționale pentru doamna Volintiru Clara-Alexandra.

Hotărârea nr. 25. Aprobarea desemnării Președintelui Comisiei permanente a Senatului pentru activități studențești.

Hotărârea nr. 26. referitoare la Informarea Senatului privind raportul de activitate al Comisiei de Etică și Deontologie Universitară în anul 2021.

Hotărârea nr. 27. Aprobarea cadrelor didactice universitare asociate care vor desfășura activități în cadrul Academiei de Studii Economice din București, în semestrul al II-lea din anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 28. Aprobarea propunerii de echivalare a gradelor didactice universitare pentru specialiștii invitați care vor desfășura activități didactice în regim plata cu ora, în cadrul Academiei de Studii Economice din București, în semestrul al II-lea din anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 29. Aprobarea rezultatelor finale ale procesului de admitere la programele de studii universitare de postdoctorat, sesiunea februarie 2022.

Hotărârea nr. 30. Aprobarea transformării a unor posturi din ștatul de funcții al personalului didactic auxiliar și nedidactic în vederea promovării.

Hotărârea nr. 31. cu privire la informarea Senatului privind rezultatele concursului organizat de Academia de Studii Economice din București  în vederea ocupării pe perioadă determinată a posturilor de asistent universitar, în semestrul I al anului universitar 2021-2022.

3. Ședința online a Senatului din 9.03.2022

Hotărârea nr. 32. Aprobarea propunerii Consiliului de Administrație privind reluarea activităților didactice cu prezență fizică în campus, începând cu 21.03.2022.

Hotărârea nr. 33. Aprobarea Metodologiei privind mobilitatea studenților străini care provin din instituții de învățământ superior din Ucraina.

4. Ședința ordinară a Senatului din 23.03.2022

Hotărârea nr. 34. Aprobarea Raportului anual al Rectorului Academiei de Studii Economice din București privind starea universității – anul 2021.

Hotărârea nr. 35. Aprobarea completării listei cadrelor didactice universitare asociate care vor desfășura activități în cadrul Academiei de Studii Economice din București, în semestrul al II-lea din anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 36. Aprobarea propunerii de echivalare a gradelor didactice universitare pentru specialiștii invitați care vor desfășura activități didactice în regim plata cu ora, în cadrul Academiei de Studii Economice din București, în semestrul al II-lea din anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 37. Aprobarea modificării și completării Hotărârii Senatului universitar nr. 24/15.02.2021.

Hotărârea nr. 38. Aprobarea Strategiei de cercetare a Academiei de Studii Economice din București pentru perioada 2022-2030.

Hotărârea nr. 39. Aprobarea Raportului aferent activității anului 2021 pentru Centrul de Excelență în Comerțul Exterior.

Hotărârea nr. 40. Aprobarea calendarului de finalizare a programului postdoctoral de cercetare avansată din cadrul Academiei de Studii Economice din București, anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 41. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale de Drept pentru domnul Săraru Cătălin Silviu.

Hotărârea nr. 42. Aprobarea modificării Regulamentului de organizare și funcționare al Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 43. Aprobarea modificării Organigramei structurii de educație și cercetare din cadrul ASE.

Hotărârea nr. 44. Aprobarea modificării Metodologiei privind taxele aplicate în Academia de Studii Economice din București, în anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 45. Aprobarea Raportului cu privire la execuția bugetului de venituri și cheltuieli, precum și la analiza situației patrimoniale pe bază de bilanț la finalul anului 2021.

Hotărârea nr. 46. Aprobarea rectificării Bugetului de venituri și cheltuieli al Academiei de Studii Economice din București aferent anului 2022.

Hotărârea nr. 47. Aprobarea Raportului privind activitatea de soluționare a petițiilor pentru semestrul II al anului 2021.

Hotărârea nr. 48. Aprobarea asumării instituționale a sumei de 91 lei, reprezentând debite restante din regia de cămin.

Hotărârea nr. 49. Aprobarea Raportului de autoevaluare a asigurării calității academice din Academia de Studii Economice din București, anul universitar 2020-2021.

Hotărârea nr. 50. Aprobarea prelungirii Acordului de parteneriat între Academia de Studii Economice din București și Conservatorul Național de Arte și Meserii din Paris (le CNAM).

Hotărârea nr. 51. Aprobarea acordării titlului onorific de Doctor Honoris Causa Domnului Jean-Claude Junker.

Hotărârea nr. 52. Aprobarea acordării titlului onorific de „Profesor emerit” unor cadre didactice.

Hotărârea nr. 53. Aprobarea Metodologiei privind cazarea studenților în căminele Academiei de Studii Economice din București, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 54. Aprobarea organizării Școlii de vară „Data Science International Workshop”.

Hotărârea nr. 55. Aprobarea solicitării doamnei Ștefănescu S. Elena-Emilia privind susținerea examenului de licență în cadrul Universității Danubius din Galați.

Hotărârea nr. 56. Aprobarea modificării și completării Hotărârii Senatului universitar nr. 32/09.03.2022 referitoare la aprobarea propunerii Consiliului de Administrație privind reluarea activităților didactice cu prezență fizică în campus, începând cu 21.03.2022.

Hotărârea nr. 57. Aprobarea acordării diplomei „Meritul universitar Virgil Madgearu” Doamnei prof. univ. dr. Coralia Angelescu.

Hotărârea nr. 58. Aprobarea acordării diplomei „Meritul universitar Virgil Madgearu” Domnului prof. univ. dr. Dinu Vasile.

Hotărârea nr. 59. Aprobarea acordării titlului onorific de Doctor Honoris Causa Domnului prof. univ. dr. Fabrizio D’Ascenzo.

5. Adunarea festivă din 6.04.2022

1. Ceremonia de acordare a diplomei „Meritul universitar Virgil Madgearu” doamnei profesor universitar doctor Coralia ANGELESCU și domnului profesor universitar doctor Dinu VASILE.

2. Ceremonia de acordare a titlurilor onorifice „Profesor Emerit”.

6. Ședința festivă a Senatului din 7.04.2022

1. Ceremonia de decernare a titlului onorific „Doctor Honoris Causa” domnului academician profesor universitar doctor Mircea DUMITRU.

7. Ședința online a Senatului din 4.05.2022

Hotărârea nr. 60. Aprobarea completării listei cadrelor didactice universitare asociate care vor desfășura activități în cadrul Academiei de Studii Economice din București, în semestrul al II-lea din anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 61. Aprobarea propunerii de echivalare a gradelor didactice universitare pentru specialiștii invitați care vor desfășura activități didactice în regim plata cu ora, în cadrul Academiei de Studii Economice din București, în semestrul al II-lea din anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 62. Aprobarea Graficului activităților pentru anul universitar 2022-2023 la programele de studii universitare de licență, organizate la formele de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă.

Hotărârea nr. 63. Aprobarea Graficului activităților pentru anul universitar 2022-2023 la programele de studii universitare de licență, organizate la forma de învățământ la distanță.

Hotărârea nr. 64. Aprobarea Graficului activităților pentru anul universitar 2022-2023 la programele de studii universitare de masterat.

Hotărârea nr. 65. Aprobarea Graficului activităților pentru anul universitar 2022-2023 la programele de studii universitare de doctorat, organizate la forma de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă.

Hotărârea nr. 66. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale de Contabilitate pentru domnul Mihai Florin.

Hotărârea nr. 67. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale de Contabilitate pentru domnul Dragomir Voicu Dan.

Hotărârea nr. 68. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Economie I pentru doamna Trașcă Daniela Livia.

Hotărârea nr. 69. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Economie I pentru doamna Iacob Silvia Elena.

Hotărârea nr. 70. Aprobarea rectificării Bugetului de venituri și cheltuieli al Academiei de Studii Economice din București aferent anului 2022.

8. Ședința online a Senatului din 19.05.2022

Hotărârea nr. 71. Aprobarea modificării Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenelor de finalizare a studiilor universitare de licență și masterat, anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 72. Aprobarea reorganizării Centrului de Cercetare „Analize și Politici Regionale” și transformarea acestuia în Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Durabilă (CCDD).

Hotărârea nr. 73. Aprobarea Metodologiei privind cazarea studenților în cămine pe perioada vacanței de vară a anului universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 74. Aprobarea transformării unui post vacant din categoria personal nedidactic în categoria personal didactic-auxiliar.

9. Ședința online a Senatului din 2.06.2022

Hotărârea nr. 75. Aprobarea noilor indicatori tehnico-economici actualizați la obiectivul de investiții „consolidare, restaurare și extindere imobil ASE București – Spații de educație și cercetare ASE București, Piața Romană nr. 7”.

Hotărârea nr. 76. Aprobarea Strategiei de Digitalizare a Academiei de Studii Economice din București pentru perioada 2022-2027.

Hotărârea nr. 77. Aprobarea comisiilor de concurs și a comisiilor de soluționare a contestațiilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante, pe perioadă nedeterminată, semestrul al II-lea, anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 78. Aprobarea comisiilor de concurs și a comisiilor de soluționare a contestațiilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante, pe perioadă determinată, semestrul al II-lea, anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 79. Aprobarea modificării Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activității didactice în cadrul programelor postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, începând cu anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 80. Aprobarea modificării Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de finalizare a programului de studii Anul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 81. Aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele de studii universitare de licență, anul  universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 82. Aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele de studii universitare de masterat, anul  universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 83. Aprobarea modificării planurilor de învățământ aferente programelor de studii universitare de licență, organizate la formele de învățământ cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță, promoția 2022-2025.

Hotărârea nr. 84. Aprobarea modificării planurilor de învățământ aferente programelor de studii universitare de masterat, promoția 2022 – 2024.

Hotărârea nr. 85. Aprobarea demarării procedurii de validare și actualizarea înscrierii în RNCIS a calificărilor aferente programelor de studii universitare de licență.

Hotărârea nr. 86. Aprobarea planului de învățământ și grilele de competențe pentru programul de studii universitare de licență Marketing (la Buzău), forma de învățământ la distanță (ID), în limba română, organizat de Facultatea de Marketing.

Hotărârea nr. 87. Aprobarea demarării procedurii de validare și înscriere în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS) a calificării aferente programului de studii universitare de licență Marketing (la Buzău), forma de învățământ ID.

Hotărârea nr. 88. Aprobarea demarării procedurii de evaluare externă, de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, în vederea autorizării provizorii a programului de studii universitare de licență Marketing (la Buzău), forma de învățământ la distanță (ID), în limba română, organizat de Facultatea de Marketing.

Hotărârea nr. 89. Aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele de studii universitare de doctorat, anul  universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 90. Aprobarea planurilor de învățământ ale școlilor doctorale din cadrul Academiei de Studii Economice din București, anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 91. Aprobarea cererii studentei doctorand Barbu Diana, anul I, înmatriculată la Școala Doctorală Finanțe, care solicită întreruperea studiilor universitare de doctorat în perioada mai 2022 – februarie 2023.

Hotărârea nr. 92. Aprobarea acordării titlului onorific de Doctor Honoris Causa Domnului Dumitru – Dorin Prunariu.

Hotărârea nr. 93. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale de Informatică Economică pentru doamna Oprea Simona – Vasilica.

Hotărârea nr. 94. Aprobarea Metodologiei privind taxele aplicate în Academia de Studii Economice din București, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 95. Aprobarea solicitării domnului prof. univ. dr. Anghel Ion să susțină activități didactice în regim de plata cu ora la altă universitate, în anul universitar 2021-2022.

10. Ședința festivă a Senatului din 16.06.2022

1. Ceremonia de decernare a titlului onorific „Doctor Honoris Causa” domnului profesor universitar doctor Fabrizio D’Ascenzo.

11. Ședința online a Senatului din 22.06.2022

Hotărârea nr. 96. Aprobarea modificării Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele de studii universitare de licență, anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 97. Aprobarea modificării Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele de studii universitare de masterat, anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 98. Aprobarea Metodologiei privind întocmirea statelor de funcții ale personalului didactic din Academia de Studii Economice din București pentru anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 99. Aprobarea  cererii studentului Vișan Andrei Octavian, anul II, înmatriculat la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, prin care se solicită întreruperea studiilor universitare de masterat pe o perioadă de un an.

Hotărârea nr. 100. Aprobarea modificării Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele de studii universitare de doctorat, anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 101. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Contabilitate pentru doamna Curea Ștefania – Cristina.

Hotărârea nr. 102. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Informatică Economică pentru domnul Furtună Titus – Felix.

Hotărârea nr. 103. Aprobarea cererii studentului doctorand Șapera George Daniel, anul II, înmatriculat la Școala doctorală Economie și Afaceri Internaționale, prin care se solicită întreruperea studiilor universitare de doctorat pe o perioadă de un an.

Hotărârea nr. 104. Aprobarea Raportului cu privire la execuția bugetului de venituri și cheltuieli și situația patrimonială pe bază de bilanț pentru perioada 01.01-31.03.2022.

Hotărârea nr. 105. Aprobarea prelungirii perioadei de valabilitate a Acordului de parteneriat în vederea eliberării diplomei de master „Drept, Economie, Management mențiunea Antreprenoriat și management de proiect” de către Universitatea d’Artois, Franța și a diplomei de master „Managementul afacerilor mici și mijlocii” de către Academia de Studii Economice din București, România.

Hotărârea nr. 106. Aprobarea Metodologiei privind cazarea cadrelor didactice și angajaților ASE și a personalului repartizat de Secretariatul general al Ministerului Educației, pentru anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 107. Validarea raportului privind rezultatele alegerilor universitare desfășurate în data de 08.06.2022, pentru ocuparea locului vacant din cadrul Consiliului Departamentului Limbi Moderne și Comunicare în Afaceri.

12. Ședința online a Senatului din 23.07.2022

Hotărârea nr. 108. Aprobarea suplimentării numărului de locuri cuprins în oferta educațională pentru programele de studii universitare de licență, pentru anul universitar 2022-2023, pentru românii de pretutindeni.

Hotărârea nr. 109. Aprobarea modificării Graficului desfășurării concursului de admitere la programele de studii de licență, anul universitar 2022-2023.

13. Ședința online a Senatului din 27.07.2022

Hotărârea nr. 110. Aprobarea prelungirii până la data de 30 septembrie 2022 a mandatelor reprezentanților studenților în Senatul universitar care au absolvit studiile de licență sau de masterat.

Hotărârea nr. 111. Aprobarea Rezultatelor concursurilor didactice, pe perioadă nedeterminată, organizate în semestrul al II-lea al anului universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 112. Aprobarea Rezultatelor concursurilor didactice, pe perioadă determinată, organizate în semestrul al II-lea al anului universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 113. Aprobarea cererilor de menținere a calității de titular în învățământ, în anul universitar 2022-2023, înaintate de către cadrele didactice.

Hotărârea nr. 114. Aprobarea Regulamentului privind resursele Cloud gestionate de către Academia de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 115. Aprobarea Codului de conduită pentru prevenția și sancționarea incidentelor antisemite.

Hotărârea nr. 116. Aprobarea Regulamentului instituțional privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat, pentru anul universitar 2022 – 2023.

Hotărârea nr. 117. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Administrarea Afacerilor pentru domnul Anagnoste Sorin.

Hotărârea nr. 118. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Administrarea Afacerilor pentru domnul Hornoiu Remus – Ion.

Hotărârea nr. 119. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Administrarea Afacerilor pentru doamna Grosu Raluca Mariana.

Hotărârea nr. 120. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Administrarea Afacerilor pentru doamna Șchiopu Andreea Fortuna.

Hotărârea nr. 121. Aprobarea rectificării Bugetului de venituri și cheltuieli al Academiei de Studii Economice din București aferent anului 2022.

Hotărârea nr. 122. Aprobarea delegării Consiliului de Administrație al Academiei de Studii Economice din București pentru stabilirea numărului de locuri scoase la concurs, precum și redistribuirea acestora pe programe în vederea organizării concursului de admitere etapa Septembrie 2022, la studiile de licență, masterat și doctorat.

Hotărârea nr. 123. Validarea nominalizării domnului prof. univ. dr. Marian Preda, în funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al Consorțiului Universitaria.

Hotărârea nr. 124. Validarea rezultatelor alegerilor parțiale desfășurate în 18 Iulie 2022 pentru ocuparea locurilor vacante din cadrul Senatului universitar ASE.

Hotărârea nr. 125. Aprobarea modificării Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenelor de finalizare a studiilor universitare de licență și masterat, anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 126. Aprobarea modificării Graficului activităților pentru anul universitar 2021-2022 la programele de studii universitare de licență, organizate la formele de învățământ cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță.

Hotărârea nr. 127. Aprobarea modificării Graficului activităților pentru anul universitar 2021-2022 la programele de studii universitare de masterat.

Hotărârea nr. 128. Aprobarea Planului pentru egalitate de gen al Academiei de Studii Economice din București pentru perioada 2022-2023.

Hotărârea nr. 129. Aprobarea actualizării valorii patrimoniale a Academiei de Studii Economice din București cu imobilul Nicolae Iorga.

Hotărârea nr. 130. Aprobarea asumării instituționale a sumei de 11.636,41 lei, reprezentând chirii și contravaloare utilități, precum și cheltuieli de judecată, la care a fost obligată S.C. KARA INVEST DISTRIBUTION  S.R.L. de către instanța de judecată.

Hotărârea nr. 131. Aprobarea cadrelor didactice universitare asociate care vor desfășura activități în cadrul Academiei de Studii Economice din București, în semestrul al II-lea din anul universitar 2021-2022.

Hotărârea nr. 132. Aprobarea propunerii de echivalare a gradului didactic universitar pentru specialistul invitat care nu are grad didactic universitar recunoscut în țară și care va desfășura activități didactice în regim plata cu ora, în semestrul al II-lea din anul universitar 2021-2022.

14. Ședința online a Senatului din 4.09.2022

Hotărârea nr. 133. Aprobarea reincluderii în oferta educațională pentru studiile universitare de masterat, sesiunea septembrie 2022, a programului Informații pentru afaceri (în limba engleză), la Facultatea Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine și a modificării Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele de studii universitare de masterat, anul universitar 2022-2023, prin includerea tematicii și bibliografiei aferente programului de masterat Informații pentru afaceri (în limba engleză).

15. Ședința online a Senatului din 21.09.2022

Hotărârea nr. 134. Aprobarea numărului formațiilor de studii pentru programele de studii universitare de licență și masterat în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 135. Aprobarea rezultatelor procesului de admitere, sesiunile iulie și septembrie 2022, la programele de studii universitare de licență.

Hotărârea nr. 136. Aprobarea statelor de funcții ale departamentelor din Academia de Studii Economice din București pentru anul universitar 2022 – 2023.

Hotărârea nr. 137. Aprobarea cererilor cadrelor didactice titulare în cadrul Academiei de Studii Economice din București, care solicită susținerea de activități didactice în regim de plata cu ora la alte universități, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 138. Aprobarea cadrelor didactice universitare asociate care vor desfășura activități în cadrul Academiei de Studii Economice din București, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 139. Aprobarea propunerii de echivalare a gradelor didactice universitare pentru specialiștii invitați care nu au grad didactic universitar recunoscut în țară și care vor desfășura activități didactice în regim plata cu ora, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 140. Aprobarea Regulamentului  privind activitatea didactică  pentru studiile universitare de licență, pentru anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 141. Aprobarea Regulamentului  privind activitatea didactică pentru studiile universitare de masterat, pentru anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 142.    Aprobarea Procedurii privind modalitățile de desfășurare a activităților de predare și instruire, precum și modul în care se realizează igienizarea/dezinfecția în cadrul Academiei de Studii Economice din București, pentru anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 143.    Aprobarea Metodologiei pentru activitatea didactică la programele de formare psihopedagogică, începând cu anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 144. Aprobarea Metodologiei privind activitatea didactică în cadrul programelor de formare psihopedagogică organizate în regim postuniversitar, începând cu anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 145. Aprobarea modificării Regulamentului privind activitatea didactică în cadrul programelor postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, începând cu anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 146. Aprobarea Regulamentului privind organizarea, desfășurarea și finalizarea programelor de formare profesională a adulților, începând cu anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 147.    Aprobarea dimensionării formațiilor de studii pentru programele de studii universitare de licență în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 148. Aprobarea Notei de fundamentare privind desfășurarea activităților didactice la programele universitare de licență, forma de învățământ ID și IFR.

Hotărârea nr. 149. Aprobarea numărului formațiilor de studii la programul Anul pregătitor pentru învățarea limbii române, organizate în cadrul departamentului de Limbi Moderne și Comunicare de Afaceri, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 150. Aprobarea formațiilor de studii, nivelul I și II, la DPPD, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 151. Aprobarea formațiilor de studii pentru disciplinele facultative organizate în cadrul DPPD, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 152. Aprobarea formațiilor de studii pentru disciplinele facultative organizate în cadrul Facultății FABIZ, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 153. Aprobarea formațiilor de studii pentru disciplinele facultative organizate în cadrul Facultății de Drept, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 154. Aprobarea formațiilor de studii pentru disciplinele facultative organizate în cadrul Facultății de REI, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 155. Aprobarea modificării planului de învățământ al programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Drept penal al afacerilor”, Facultatea de Drept.

Hotărârea nr. 156. Aprobarea modificării planului de învățământ al programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Drept fiscal al afacerilor”, Facultatea de Drept.

Hotărârea nr. 157. Aprobarea modificării Metodologiei de concurs pentru ocuparea posturilor didactice vacante din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 158. Aprobarea tarifelor pentru activitățile didactice desfășurate în regim plata cu ora, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 159. Aprobarea modificării Metodologiei de promovare prin examen pe posturile didactice vacante de lector universitar, conferențiar universitar și profesor universitar din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 160. Aprobarea modificării Regulamentului instituțional privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat, aplicabil începând cu anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 161. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Contabilitate pentru doamna Prof. dr. Cleopatra Șendroiu.

Hotărârea nr. 162. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Economie I pentru domnul Conf. dr. Grigore Piroșcă.

Hotărârea nr. 163. Aprobarea listei nominale cu studenții doctoranzi care solicită prelungirea studiilor universitare de doctorat cu un an, respectiv până la data de 30.09.2023.

Hotărârea nr. 164.    Aprobarea listei nominale cu studenții doctoranzi care solicită prelungirea perioadei de grație cu un an, respectiv până la 30.09.2023.

Hotărârea nr. 165.   Aprobarea listei nominale cu cercetătorii postdoctoranzi care au solicitat prelungirea studiilor postdoctorale, pentru anul universitar 2022 – 2023.

Hotărârea nr. 166.    Aprobarea modificării Metodologiei de concurs pentru ocuparea posturilor de cercetare – dezvoltare din cadrul organigramei Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 167. Aprobarea numărului formațiilor de studii pentru programele de studii universitare de doctorat în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 168. Aprobarea rezultatelor procesului de admitere, sesiunea iulie 2022, la studiile universitare de doctorat.

Hotărârea nr. 169. Aprobarea calendarului privind programarea concediilor cadrelor didactice, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 170. Aprobarea Regulamentului de acordare a anului sabatic pentru personalul didactic și de cercetare titular din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 171. Aprobarea modificării Metodologiei privind acordarea gradației de merit pentru personalul didactic de predare din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 172. Aprobarea modificării Metodologiei pentru evaluarea periodică a calității personalului didactic și de cercetare din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 173. Aprobarea reducerii normei didactice săptămânale pentru prof.univ.dr. Iftimie Bogdan în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 174. Aprobarea modificării Metodologiei privind taxele aplicate în Academia de Studii Economice din București, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 175.    Aprobarea Raportului privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli și situația patrimonială pe bază de bilanț pentru perioada 01.01-30.06.2022 (S1 – 2022).

Hotărârea nr. 176. Aprobarea rectificării Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2022.

Hotărârea nr. 177. Aprobarea Notei de fundamentare pentru actualizarea indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiții „Reabilitarea și restaurare sediu Deva, piața Unirii nr. 3, oraș Deva, jud. Hunedoara”.

Hotărârea nr. 178. Aprobarea Notei conceptuale referitoare la obiectivul de investiție: Consolidare, mansardare și reabilitare funcțională imobil A.S.E. din București, Calea Șerban Vodă nr. 22-24, sector 4.

Hotărârea nr. 179. Aprobarea Raportului privind soluționarea petițiilor pentru semestrul I, anul 2022.

Hotărârea nr. 180. Aprobarea numărului formațiilor de studii la disciplina Limba română, organizate în cadrul Departamentului de Limbi Moderne și Comunicare de Afaceri, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 181. Aprobarea Regulamentului privind admiterea și activitatea didactică în anul pregătitor de limbă română pentru cetățenii străini, valabil începând cu anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 182. Aprobarea înființării programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă și a planurilor de învățământ aferente, organizat în cadrul Facultății de Business și Turism.

Hotărârea nr. 183. Aprobarea înscrierii și validării în Registrul Național al Programelor Postuniversitare (RNPP) a programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă organizat de Facultatea de Business și Turism.

Hotărârea nr. 184. Aprobarea modificării Regulamentului privind mobilitățile studențești în cadrul Programului Erasmus+ și al programelor asimilate.

Hotărârea nr. 185. Aprobarea Metodologiei privind acordarea burselor și a altor forme de sprijin social pentru studenții de la învățământul cu frecvență, în anul universitar 2022 – 2023.

Hotărârea nr. 186. Aprobarea cuantumului burselor studenților pentru semestrul I, al anului universitar 2022 – 2023.

Hotărârea nr. 187. Aprobarea raportului de activitate al Școlii de Vară „Data Science” – ediția a 3 –a.

Hotărârea nr. 188. Aprobarea Notei Direcției Sociale nr. 631/11.04.2022, privind asumarea instituțională a sumei de 2255,27 lei reprezentând debite restante din regia de cămin.

Hotărârea nr. 189. Informarea Senatului cu privire la încetarea calității de membru a cinci studenți începând cu 30 septembrie 2022.

16. Ședința online a Senatului din 8.10.2022

Hotărârea nr. 190. Aprobarea rezultatelor procesului de admitere, sesiunile iulie și septembrie 2022, la programele de studii universitare de masterat.

Hotărârea nr. 191. Aprobarea rezultatelor procesului de admitere, sesiunea septembrie 2022, la programele de studii universitare de doctorat.

Hotărârea nr. 192. Aprobarea completării listei cadrelor didactice universitare asociate care vor desfășura activități în cadrul Academiei de Studii Economice din București, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 193. Aprobarea modificării denumirii programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă, organizat în cadrul Facultății de Business și Turism din „Managementul destinației turistice” în „Manager destinație turistică”.

17. Ședința online a Senatului din 19.10.2022

Hotărârea nr. 194. Aprobarea propunerii privind achiziționarea imobilului situat în Piața Romană, nr. 8, sector 1, București.

Hotărârea nr. 195. Respingerea solicitării domnului Seresoan Andrei privind susținerea examenului de licență în cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 196. Aprobarea modificării Metodologiei de promovare prin examen pe posturile didactice vacante de lector universitar, conferențiar universitar și profesor universitar din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 197. Aprobarea solicitării domnului prof. univ. dr. Marcu Nicu să susțină activități didactice în regim de plata cu ora la alte universități, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 198. Aprobarea solicitării domnului Candoi Savu Robert Adrian privind întreruperea duratei programului postdoctoral cu un an și prelungirea termenului pentru susținerea tezei finale până în septembrie 2023.

Hotărârea nr. 199. Aprobarea Transformării unor posturi din ștatul de funcții al personalului didactic-auxiliar și nedidactic, în vederea promovării.

18. Ședința festivă a Senatului din 25.10.2022

1. Ceremonia de decernare a titlului onorific „Doctor Honoris Causa” domnului general-locotenent dr. ing. Dumitru Dorin Prunariu.

19. Ședința online a Senatului din 1.11.2022

Hotărârea nr. 200. Aprobarea Raportului comisiei de negociere aferent procedurii de cumpărare prin negociere cu o singură sursă, având ca obiect „Achiziție imobil și teren din Piața Romană, nr. 8, sector 1, București”, a prețului de achiziție și a modalităților de perfectare a contractului de vânzare.

Hotărârea nr. 201. Aprobarea rectificării Bugetului de venituri și cheltuieli al Academiei de Studii Economice din București aferent anului 2022.

Hotărârea nr. 202. Aprobarea planului de învățământ și grilele de competențe pentru programul de studii universitare de masterat profesional „Administrarea afacerilor în industriile creative și culturale/Business Administration in Creative and Cultural Industries”, organizat de Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine.

Hotărârea nr. 203. Aprobarea planului de învățământ și grilele de competențe pentru programul de studii universitare de masterat profesional „Analize de afaceri/Business Analytics”, organizat de Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine.

Hotărârea nr. 204. Aprobarea demarării procedurii de validare și înscrierii în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS) a două noi programe de studii universitare de masterat profesional din cadrul Facultății de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine.

Hotărârea nr. 205. Aprobarea demarării procedurii de evaluare externă, de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, în vederea încadrării în domeniul Administrarea afacerilor (domeniu acreditat) a două noi programe de studii universitare de masterat profesional, organizate de Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine.

Hotărârea nr. 206. Aprobarea taxei de școlarizare la programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Introducere în Intelligence Economic Internațional”, organizat de Facultatea de Relații Economice Internaționale, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 207. Aprobarea modificării Metodologiei privind alegerea reprezentanților studenților Academiei de Studii Economice din București în structurile consultative, deliberative și executive.

Hotărârea nr. 208. Aprobarea numărului de locuri și a temelor de cercetare propuse de către școlile doctorale pentru admiterea la studii universitare de doctorat, sesiunea Noiembrie, anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 209. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Cibernetică și Statistică Economică pentru doamna Manea Daniela – Ioana.

20. Ședința ordinară a Senatului din 14.12.2022

Hotărârea nr. 210. Informarea Senatului privind încetarea calității de membru al Senatului Universitar al Academiei de Studii Economice din București pentru doi studenți.

Hotărârea nr. 211. Validarea alegerilor reprezentanților studenților în Senatul Universitar al Academiei de Studii Economice din București și repartizarea acestora în cadrul comisiilor permanente ale Senatului ASE.

Hotărârea nr. 212. referitoare la informarea Senatului universitar de către Biroul Electoral Central al studenților ASE cu privire la Rezultatele alegerilor universitare a reprezentanților studenți pentru Consiliile Facultăților, decembrie 2022.

Hotărârea nr. 213. Aprobarea comisiilor de concurs și a comisiilor de soluționare a contestațiilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante, pe perioadă nedeterminată, semestrul I, anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 214. Aprobarea comisiilor de concurs și a comisiilor de soluționare a contestațiilor pentru ocuparea posturilor de asistent de cercetare științifică, pe perioadă determinată, semestrul I, anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 215. Aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenelor de finalizare a studiilor universitare de licență și masterat, anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 216. Aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire a programelor de formare psihopedagogică nivel I și nivel II (cu frecvență și postuniversitar) la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 217. Aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de finalizare a programului de studii Anul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 218. Aprobarea modificării Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activității didactice în cadrul programelor postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, începând cu anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 219. Aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele de studii universitare de licență, anul universitar 2023-2024.

Hotărârea nr. 220. Aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele de studii universitare de masterat, anul universitar 2023-2024.

Hotărârea nr. 221. Aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele postuniversitare de formare psihopedagogică, nivel I și II, anul universitar 2023-2024.

Hotărârea nr. 222. Aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele de formare psihopedagogică, anul universitar 2023-2024.

Hotărârea nr. 223. Aprobarea demarării procedurii de validare și înscriere în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS) a trei noi programe de studii universitare de masterat profesional din cadrul Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori.

Hotărârea nr. 224. Aprobarea planurilor de învățământ și a grilelor de competențe pentru programele de studii universitare de masterat profesional Bănci centrale și instituții financiare – BANCAS,  Management financiar și investiții – DAFI și Tehnici actuariale – TACT, organizate de Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori

Hotărârea nr. 225. Aprobarea demarării procedurii de evaluare externă, de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, în vederea încadrării în domeniul Finanțe (domeniu acreditat) a trei noi programe de studii universitare de masterat profesional, organizate de Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori.

Hotărârea nr. 226. Aprobarea înființării programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Expert vamal” și a planului de învățământ aferent, organizat în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale, începând cu anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 227. Aprobarea demarării procedurilor de înscriere și validare în Registrul Național al Programelor Postuniversitare (RNPP) a programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Expert vamal”, organizat în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale.

Hotărârea nr. 228. Aprobarea demarării procedurii de validare și înscriere în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS) a calificărilor aferente programelor de studii universitare de masterat.

Hotărârea nr. 229. Aprobarea armonizării planurilor de învățământ aferente Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, forma de învățământ cu frecvență și postuniversitar, la nivelul I și nivelul II cu normele Ordinului 4139/2022.

Hotărârea nr. 230. Aprobarea cererilor cadrelor didactice titulare în cadrul Academiei de Studii Economice din București, care solicită susținerea de activități didactice în regim de plata cu ora la alte universități, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 231. Aprobarea completării listei cadrelor didactice universitare asociate care vor desfășura activități în cadrul Academiei de Studii Economice din București, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 232. Aprobarea propunerii de echivalare a gradelor didactice universitare pentru specialiștii invitați care nu au grad didactic universitar recunoscut în țară și care vor desfășura activități didactice în regim plata cu ora, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 233. Aprobarea desființării programelor de studii universitare de masterat din cadrul Facultății Bucharest Business School, Facultății de Business și Turism, Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului și a Facultății de Marketing, începând cu anul universitar 2023-2024.

Hotărârea nr. 234. Aprobarea înființării programelor postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă „Formare de formatori în domeniul financiar” și „Specializare în domeniul investigațiilor financiare și criminalității economice” și a planurilor de învățământ aferente, organizate în cadrul Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, începând cu anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 235. Aprobarea demarării procedurilor de înscriere și validare în Registrul Național al Programelor Postuniversitare (RNPP) a programelor postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă „Formare de formatori în domeniul financiar” și „Specializare în domeniul investigațiilor financiare și criminalității economice”, organizate în cadrul Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori.

Hotărârea nr. 236. Aprobarea rezultatelor concursului de admitere la studiile universitare de doctorat, sesiunea noiembrie 2022.

Hotărârea nr. 237. Aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea admiterii la studiile postdoctorale, an universitar 2022-2023, sesiunea februarie 2023.

Hotărârea nr. 238. Aprobarea listei temelor proiectelor de cercetare științifică postdoctorală propuse de Școlile doctorale din Academia de Studii Economice din București pentru concursul de admitere la studiile postdoctorale, sesiunea februarie 2023.

Hotărârea nr. 239. Aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la programele de studii universitare de doctorat, anul  universitar 2023-2024.

Hotărârea nr. 240. Aprobarea numărului de locuri și a temelor de cercetare scoase la concursul de admitere la studii universitare de doctorat, pentru anul universitar 2023 – 2024.

Hotărârea nr. 241. Aprobarea dreptului de a deveni titular în cadrul Școlii doctorale Economie și Afaceri Internaționale pentru doamna Tudor Cristiana Doina, cadru didactic la Facultatea de Relații Economice Internaționale.

Hotărârea nr. 242. Aprobarea Raportului privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli și situația patrimonială pe bază de bilanț pentru perioada 01.01.-30.09.2022.

Hotărârea nr. 243. Aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli aferent anului 2022, conform notelor de fundamentare.

Hotărârea nr. 244. Aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Academiei de Studii Economice din București pentru anul 2023.

Hotărârea nr. 245. Aprobarea actualizării indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și restaurare sediu A.S.E. Deva, Piața Unirii nr. 3, oraș Deva, jud. Hunedoara”.

Hotărârea nr. 246. Aprobarea Programului Operațional pentru anul 2023.

Hotărârea nr. 247. Aprobarea Protocolului pentru organizarea și desfășurarea examenului de licență pentru absolvenții Universității din București, Facultatea de Administrație și Afaceri, programul de studii universitare de licență Cibernetică economică, pentru promoția 2020-2023.

Hotărârea nr. 248. Aprobarea prelungirii termenului pentru înmatricularea cetățenilor pe cont propriu valutar și a bursierilor statului român din țări non-UE, în anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 249. Aprobarea Raportului privind organizarea Școlii internaționale de vară ,,Bucharest Summer University”, ediția a XVI-a (mentorat academic FABBV).

Hotărârea nr. 250. Aprobarea Raportului privind organizarea Școlii de vară „Turism și dezvoltare locală/ Sănătate și Frumusețe prin Turism”.

Hotărârea nr. 251. Aprobarea Raportului privind organizarea Școlii de vară „Antreprenoriat și Limba Franceză FABIZ 2022”.

Hotărârea nr. 252. Aprobarea Raportului privind organizarea Școlii de vară „How to manage – The Digitalization revolution”, ediția a IV – a, 2022.

Hotărârea nr. 253. Aprobarea Raportului privind organizarea Școlii de vară „Antreprenoriat și Limba Germană FABIZ 2022”.

Hotărârea nr. 254. Aprobarea solicitării domnului Ungureanu Costin-Alexandru privind susținerea examenului de licență în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște.

Hotărârea nr. 255. Aprobarea organizării Școlilor de vară, finanțate prin fondurile extracurriculare în anul 2023.

Hotărârea nr. 256. Aprobarea programării ședințelor ordinare ale Senatului pentru anul 2023.

Hotărârea nr. 257. Validarea raportului privind rezultatele alegerilor universitare desfășurate în data de 22.11.2022, pentru ocuparea locului vacant din cadrul Consiliului Departamentului de Administrație și Management Public.

Hotărârea nr. 258. Aprobarea modificării Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului de ocupare a posturilor vacante sau temporar vacante pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 259. Avizarea modificării componenței Comisiei de Etică și Deontologie Universitară a Academiei de Studii Economice din București.

Hotărârea nr. 260. Informarea Senatului privind achiziția imobilului situat în Piața Romană, nr. 8, sector 1, București.

Hotărârea nr. 261. Aprobarea taxei de școlarizare la programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Specializare în domeniul investigațiilor financiare și criminalității economice”, organizat de Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, începând cu anul universitar 2022-2023.

Hotărârea nr. 262. Aprobarea demarării procedurii de validare și înscriere în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS) a două noi programe de studii universitare de masterat din cadrul Facultății de Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.

Hotărârea nr. 263. Aprobarea planurilor de învățământ și grilelor de competențe pentru programele de studii universitare de masterat organizate de Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.

Hotărârea nr. 264. Aprobarea demarării procedurii de evaluare externă, de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, în vederea încadrării în domeniul Informatică economică (domeniu acreditat) și în domeniul Cibernetică și Statistică (domeniu acreditat), a două noi programe de studii universitare de masterat, organizate de Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.

Hotărârea nr. 265. Validarea reprezentantului studenților în Biroul Permanent al Senatului ASE.

Scroll to top